0 Povestea lui Emil Hossu: de la copilăria într-un lăgar din Germania la viaţa de actor de succes în România

Articol aparut in Romania Libera.

Actorul Emil Hossu, care a decedat miercuri seară, la vârsta de 70 de ani, şi-a dedicat viaţa filmului şi teatrului românesc, fiind iubit de public în special datorită simţului fin al umorului şi modestiei sale, scrie Mediafax.
Emil Hossu s-a născut pe 24 noiembrie 1941, la Ocna Sibiului, dar declara presei "Sunt maramureşean după mamă, sălăjean după tată, dar stau în Bucureşti de foarte multă vreme".
Întrucât tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945, toată familia sa a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinţii s-au întors in România. Casa, o fabrică de aţă şi maşina le fuseseră confiscate. În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui Emil Hossu a fost trimis la muncă forţată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a revenit după 6 luni. La numai 17 ani, Emil Hossu şi-a pierdut tatăl, bolnav de cancer.
Pentru că nu avea "origine sănătoasă", Emil Hossu a reuşit să intre la Academia de Teatru şi Film abia din a treia încercare.

Actorul Emil Hossu, care a decedat miercuri seară, la vârsta de 70 de ani, şi-a dedicat viaţa filmului şi teatrului românesc, fiind iubit de public în special datorită simţului fin al umorului şi modestiei sale, scrie Mediafax.
Emil Hossu s-a născut pe 24 noiembrie 1941, la Ocna Sibiului, dar declara presei "Sunt maramureşean după mamă, sălăjean după tată, dar stau în Bucureşti de foarte multă vreme".
Întrucât tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945, toată familia sa a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinţii s-au întors in România. Casa, o fabrică de aţă şi maşina le fuseseră confiscate. În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui Emil Hossu a fost trimis la muncă forţată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a revenit după 6 luni. La numai 17 ani, Emil Hossu şi-a pierdut tatăl, bolnav de cancer.
Pentru că nu avea "origine sănătoasă", Emil Hossu a reuşit să intre la Academia de Teatru şi Film abia din a treia încercare.


Erou nu numai pe scenă
În 1986, actorul Emil Hossu se afla într-o navă Tarom, care a luat foc pe aeroportul din Cluj. Trei oameni au decedat atunci, în flăcări.
Stewardesa Aurelia Grigore, care se afla la bordul navei AN 24, care aparţinea companiei Tarom, a declarat, pentru Libertatea, că Emil Hossu a ajutat la salvarea pasagerilor.
„Părea o aterizare obişnuită. Doar că, în faza finală când piloţii au atins cu jamba faţă pista ceva s-a întâmplat. Roata şi tot dispozitivul hidraulic au străpuns cabina piloţilor. Avionul a ieşit de pe pistă în flăcări. Se aprinsese lichidul hidraulic. Mecanicul de bord a fost strivit iar piloţii au murit şi ei. Unul sufocat al doilea la spital cu arsuri grave.
Când s-a oprit avionul, în cabină s-a instalat panica. Oamenii urlau şi vroiau să iasă. Am deschis uşa din spate şi am început evacuarea de urgenţă. Atunci am observat că unul dintre pasageri nu fugise, aşa cum făceau ceilalţi. Rămăsese lângă mine, şi foarte calm îi ajuta pe ceilalţi să coboare şi le spunea încotro să o ia. A fost un moment special. Era chiar actorul Emil Hossu. În afară de cele trei victime nimeni nu a avut de suferit ceva. Am aflat că s-a stins. Îmi pare nespus de rău. A fost un erou în acea zi. Nu o să-l uit niciodată. Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanţe familiei", a declarat Aurelia Grigore.



De la teatru radiofonic, la teatru şi film
Emil Hossu este cunoscut în special datorită carierei sale cinematografice, însă primele sale roluri retribuite au fost la teatrul radiofonic. De asemenea, el a fost actor al Teatrului Nottara din Bucureşti.
Printre filmele în care a jucat Emil Hossu se numără: "Triunghiul Morţii (1999), "Une mère comme on n'en fait plus" (1997), "Punctul zero" (1996), "Straniul paradis" (1995), "Cel mai iubit dintre pamânteni" (1993), "Liceenii în alertă" (1993), "Oglinda" (1993), "Balanţa" (1992), "Harababura" (1990), "Un Studio în căutarea unei vedete" (1988), "Să-ţi vorbesc despre mine" (1987), "Cale liberă" (1986), "Totul se plăteşte" (1986), "Noi, cei din linia întâi" (1985), "Secretul lui Nemesis" (1985), "Vara sentimentală" (1985), "Eroii n-au vârstă" (1984), "Secretul lui Bachus" (1984), "Sosesc păsările călătoare" (1984), "Convoiul" (1981), "Bună seara, Irina" (1980), "Iarna bobocilor" (1977), "Regăsirea" (1977), "Toamna bobocilor" (1975), "Aventurile lui Babuşcă" (1973), "Simpaticul domn R" (1969) etc.
El a fost cunoscut şi pentru rolurile din spectacole de teatru, printre care se numără: "Aniversarea", "Blocaţi în dormitor", "Capul de Răţoi", "Clipe de viaţă", "De trei ori dragoste", "Doamna nevăzută", "Doi pe o bancă", "În piaţa Vladimir", "Miciuna din mine", "Nu vorbiţi cu actorii", "O familie trăznită", "Omul cu mârţoaga", "Omul hazardului", "Special sânge". De asemenea, Emil Hossu a jucat în numeroase spectacole de teatru radiofonic.




Actorul Emil Hossu a decedat miercuri seară, medicii SMURD neputând să-l resusciteze după intrarea în stop cardio-respirator. Echipajul SMURD a fost solicitat la Teatrul Nottara din Bucureşti în jurul orei 18.30. Coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa, a spus că medicii au fost chemaţi pentru că actorul Emil Hossu a leşinat, nemaifiind conştient. Medicii l-au găsit pe actor în stop cardio-respirator şi au început manevrele de resuscitare, care însă nu au reuşit.

0 Compania de teatru Trilic lansează, pe 31 ianuarie, o serie de spectacole într-un club bucureştean

Articol aparut in Jurnalul National.

Compania de teatru independentă Trilic lansează, pe 31 ianuarie, o serie de spectacole şi evenimente artistice care vor avea loc în clubul Cool Cat din Bucureşti.
Primul spectacol este "Omul cu flori de mac crescânde din mână de trecători", interpretat de Ciprian Isidor, după un text de Daniil Eldar.
Reprezentaţia va avea loc pe 31 ianuarie, de la ora 20.00, iar după spectacol va avea loc un concert susţinut de formaţia Fierbinţeanu.
Seria de spectacole va continua cu "Monoloagele vecinului", cu/ de Laurenţiu Bănescu, "Măscăriciul", cu/de Victor Drăgan, şi "Floarea de turn", după un text de Sean McLoughlin.
Compania Trilic promovează teatrul contemporan independent şi a fost înfiinţată la începutul anului 2012 de Liana Iovu (director artistic), Diana Bogdan (coordonator artistic) şi Ciprian Isidor (coordonator artistic).

0 Emil Hossu a murit pe scena Teatrului Nottara

Articol aparut in Jurnalul National, scris de Maria Sarbu. 

A ieşit pentru totdeauna din scenă în momentul în care trebuia să joace în reprezentaţia de ieri cu "Aniversarea", la Teatrul Nottara, acolo unde interpreta, în această stagiune, personaje în şase spectacole. Emil Hossu a murit în holul sălii "George Constantin" (Studio), decesul fiind declarat în jurul orei 19:15, când spectatorii urmau să intre şi să-şi ocupe lucurile. Venise cu o oră înainte de în­ceperea spectacolului, aşa cum făcea de obicei. I s-a făcut rău. Alături de el erau colegi care jucau în "Aniversarea", printre care şi soţia sa, actriţa Catrinel Dumitrescu. Medicii nu l-au putut salva, deşi au încercat zeci de minute să-l resusciteze. În ultimele zile s-ar fi simţit rău, îl durea umărul. Emil Hossu părea un om sănătos. Juca în "Omul hazardului", "Doi pe o bancă", "Clipe de viaţă", "Nu vorbiţi cu actorii", "De trei ori dragoste" şi "Aniversarea". La sfârşitul anului trecut era aniversat de trupă, cu prilejul celor 70 de ani de viaţă. I-au cântat spectatorii "La mulţi ani", acum pu­blicul venit la "Aniversarea" nu a putut decât să păstreze un moment de reculegere. El răspundea atunci la replica colegilor că nu-şi arată vârsta. "Nu o arăt, dar, uneori, o simt. Pe unde am lucrat, chiar şi la filmări, am avut însă grijă să fac o atmosferă plăcută, fără încrâncenări... Nu pot să lucrez într-un loc unde nu mă simt bine. Teatrul Nottara este a doua mea casă. Colegii mei de toate vârstele sunt prietenii mei... Numai aşa ne păstrăm vi­goa­rea, adică tinereţea", spunea Milu, aşa cum îl dezmierdau prietenii. La Nottara a venit în 1966, la un an după ce terminase facultatea. În acelaşi an jucase în "Petru Rareş", dar s-a angajat aici doi ani mai târ­ziu. Avea modele, colegi din generaţia lui George Constantin, a lui Amza Pellea... Despre iubita sa soţie afirma: "... eu şi Catrinel ne completăm, de obicei, pentru că suntem foarte mult timp împreună, chiar şi în vacanţă". Acum a părăsit-o. Filmele lui Hossu Din 1967, Emil Hossu a jucat în foarte multe filme, dar şi în spectacole radiofonice. Cariera sa cinematografică include între altele "Triunghiul Morţii" (1999), "Une mère comme on n'en fait plus" (1997), "Punctul zero" (1996), "Straniul paradis" (1995), "Cel mai iubit dintre pământeni" (1993), "Liceenii în alertă" (1993), "Oglinda" (1993), "Balanţa" (1992), "Ha­rababura" (1990), "Un Studio în căutarea unei vedete" (1988), "Să-ţi vorbesc despre mine" (1987), "Cale liberă" (1986), "Totul se plăteşte" (1986), "Noi, cei din linia întâi" (1985), "Secretul lui Nemesis" (1985), "Vara sentimentală" (1985), "Eroii n-au vârstă" (1984), "Secretul lui Bachus" (1984), "Sosesc păsările călătoare" (1984), "Convoiul" (1981), "Bună seara, Irina" (1980), "Iarna bo­bo­cilor" (1977), "Regăsirea" (1977), "Decolarea" (1971) etc. "Profesia mea încă mă ajută să-mi păstrez dragul de viaţă" "În ultima perioadă, din punct de vedere profesional mă consider destul de răsfăţat în sensul că am de lucru, ceea ce este extrem de important în viaţa unui actor. Farmecul profesiei este că există vârstă atât pentru Romeo, cât şi pentru Regele Lear, ca să luăm doar două exemple. Actoria nu are vârstă, poate să existe câtă vreme eşti în plenitudinea forţelor, câtă vreme şi raţiunea şi energia îţi permit să urci pe scenă pentru a transmite un mesaj. Din punctul acesta de vedere este perfect. La fel şi din punctul de vedere al vieţii de familie. Doar social mă ating nişte nemulţumiri care ţin de demnitatea umană pe care le regăsesc tot mai răsfirate şi mi se pare nedrept să primesc dispoziţii şi sfaturi de la oameni total lipsiţi de competenţă şi din punct de vedere intelectual, al experienţei de viaţă, dar şi moral. Aceasta este părerea mea, este ceea ce mă întristează într-o perioadă în care aş avea dreptul la un apus senin, dar optimistul din mine încearcă să regăsească un suport pentru ce va fi. În rest, am avut colaborări, chiar m-am întors dintr-un turneu absolut minunat, zece zile la Londra, cu spectacolul «Aniversarea», de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, în regia lui Vlad Massaci, ceea ce este o premieră, aşa am înţeles de la cei de la Institutul Cultural din Londra cu care am colaborat. Teatrul românesc a revenit după mulţi ani pe scena londoneză, la Barbican Centre, cea mai mare instituţie britanică dedicată artei şi culturii internaţionale. Am avut săli pline cu spectatori, au fost români, dar au fost şi mulţi englezi, sper eu că s-a făcut o propagandă culturală de foarte bună calitate. Ceea ce mă face să fiu încă o dată mândru că am ales această profesie şi care, deşi vorbeam de nişte nemulţumiri, încă mă ajută să-mi păstrez dragul de viaţă. Am şansa unor oameni apropiaţi de foarte bună calitate, aşa cum am şi multe decepţii vizavi de ceea ce vorbeam altădată numind coloană vertebrală. Mă felicit pentru că am dat de trei ori la teatru, deşi eram student la ASE. Şi atunci influenţau foarte tare condiţiile politice mersul adolescentului în viaţă, iar eu am insistat să fac ceea ce-mi doream foarte tare şi am reuşit. Aşa am avut marea şansă să colaborez cu artişti uriaşi fie la teatrul radiofonic, fie pe scenă, pe scândură. Mă gândesc la cei din generaţia de aur a lui George Constantin, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu şi Sanda Toma, dar şi a generaţiilor unor monştri sacri precum George Calboreanu, Ştefan Ciubotăraşu, Irina Răchiţeanu, Emil Botta, actori cărora nu visam să le fiu prin preajmă şi totuşi mi s-a întâmplat. Acestea sunt lucruri pe care le-am realizat şi pentru care sunt satisfăcut de opţiunea mea. Nemulţumirea pleacă poate dintr-o superficialitate chiar în a selecta relaţiile umane de multe ori. M-am considerat, cred, şi poate că nu greşesc, prietenos şi când trebuia, şi când nu trebuia. Eu şi Catrinel am fost până de curând posesorii unui câine, Alun. Acum suntem posesorii a doi câini, pentru că în viaţa noastră a intrat o maidaneză pe nume Lizuca. Avea nişte probleme la picioare, am luat-o sub oblăduirea noastră şi este jucăria lui Alun şi în acelaşi timp a noastră. Împreună cu fiul meu, care îl are pe Farouk, câinele lui labrador, avem acest dialog cu animalele, care ne îmbogăţeşte viaţa şi legătura cu natura chiar în această Capitală plină de asfalt. Sunt drumuri în Herăstrău pe care le face Catrinel dimineaţa şi pe care atunci când ea este ocupată le mai fac şi eu. Acestea sunt lucrurile care nouă ne fac bine." Emil Hossu - Jurnalul Naţional, 24 noiembrie 2011 Dorina Lazăr: "Nu ştiu cum sunt aşezate stelele. Nici nu e îngropat Tudor Mărăscu şi văd că a murit Emil Hossu. Făceam parte din aceeaşi generaţie (...). Dorinţa supremă a unui actor e să moară pe scenă. Dumnezeu cred că l-a iubit foarte tare. L-a luat repede, fără boală. Nu a lăsat în urma lui decât iubire şi regrete". Sebastian Papaiani: "Ce pot să spun, moartea te surprinde uneori, surprinde şi victime şi îi surprinde şi pe cei din jurul ei. Sunt atât de tulnicit, să spun aşa. Nu înţeleg. Şi când eşti aproape de un om cum a fost Milu, când îl cunoşti, când ai lucrat cu el, când ai făcut filme, dispariţia lui, pentru cei care l-au cunoscut, este ca şi cum s-a rupt ceva din mine, s-a desprins. Îmi este extrem de greu să mai spun ceva acum". Vladimir Găitan: "Milică, Milică al nostru s-a dus. Era prietenul meu bun şi drag. Sunt întors pe dos, nu mă aşteptam. Era ultimul lucru la care mă puteam gândi. Era ultimul om pe care mi-aş fi dorit să-l pierd. Mi-a fost un prieten foarte drag, am jucat împreună şi la Nottara şi în multe filme". "El era foarte verde, era un maramureşean frumos, fără semne că ar fi ceva. Dar asta ne este viaţa. Avem o generaţie care ne-am cam făcut datoria, uşor, uşor ne retragem".

0 Tudor Mărăscu va fi înmormântat la Bellu

Regizorul şi scenaristul Tudor Mărăscu, decedat la data de 22 ianuarie, va fi înmormântat sâmbătă, la Bellu. Potrivit Mediafax, sicriul cu trupul neînsufleţit al celui care a creat spectacole de teatru şi de televiziune va fi depus vineri dimineaţă la capela cimitirului. Aici apropiaţii şi cei care l-au cunoscut şi apreciat vor putea să-i aducă un ultim omagiu. Slujba religioasă şi înmormântarea vor avea loc în jurul orei 13:00.
Tudor Mărăscu, care avea 71 de ani, a murit după o grea suferinţă. S-a născut pe 10 noiembrie 1940. De-a lungul activităţii sale artistice, a creat aproximativ 60 de spectacole de teatru, printre care: „Adio, Europa!”, „Doamnele domnului Caragiale”, „Doi pe o bancă”, „Dulcea pasăre a tinereţii”, „Harvey”, „Hitler al XVII-lea”, „Omul cu mârţoaga”, „Ondine” sau „Pădurea”.

0 De Ziua Unirii, horă la metrou

Teatrul Masca sărbătoreşte as­tăzi, începând cu ora 17:00,  Ziua Unirii în staţia de metrou Unirii 1. Spectacolul pregătit cu această ocazie este „Teatrul de 2 minute. Tradiţii”, constând într-un recital folk susţinut de Maria Gheorghiu şi o Horă a Unirii dansată împreună cu spectatorii din staţia de metrou. „Ani­ver­săm mâine un moment crucial din istoria poporului nostru, unul dintre cele mai valoroase momente de solidaritate ale na­ţiunii noastre. Vă invităm să rememoraţi alături de noi ziua în care aspiraţia unităţii culturale, de obârşie şi limbă vibra pe întregul teritoriu al ţării”, spune Mihai Mălaimare, directorul Teatrului Masca.

0 Cum se evoca anul Caragiale pe scenele teatrelor

Articol aparut  in Jurnalul National, scris de Maria Sarbu.

La 30 ianuarie se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui Nenea Iancu, iar la 6 iunie 100 de ani de când a murit.

Anul 2012 dă ocazia de a organiza şi de a fi martori la evenimente tea­tra­le legate de opera lui I.L. Caragiale, căci sunt două momente de luat în sea­mă: 160 de ani de la naştere, care se împlinesc la 30 ianuarie, şi 100 de ani de când marele dramaturg şi pamfletar a dispărut fizic. Suntem, deci, în Anul Caragiale. Întâmplările im­por­tante încep să se precipite o dată cu apropierea datei de 30 ianuarie.

Steaua UNATC
Unul dintre primele semne ale Anului Caragiale va fi cel din 27 ia­nua­rie, când  Universitatea de Artă Tea­trală şi Cinematografică, al cărei patron spiritual este I.L. Caragiale, va primi o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului, în cadrul proiectului derulat de Teatrul Metropolis, Magazinul Cocor şi Primăria Bucureşti.
„Oferim o stea unei instituţii, e o excepţie, deoarece vorbim de şcoala românească de teatru, care poartă numele lui Caragiale. Mi s-a părut că ar fi cel mai drept ca în ianuarie, când s-a născut Caragiale, să acordăm acest însemn Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică «I.L. Caragiale». E un semn de pre­ţu­ire a tuturor actorilor şi regizorilor mari care au plecat de pe băncile Fa­cul­tăţii de Teatru, dar şi a viitorilor mari actori care se pre­gătesc aici”, a spus pentru Jurnalul Naţional George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis. (Apropo, va primi o stea pe aceeaşi Alee a Celebrităţilor şi Marin Moraru, care la 31 ianuarie va împlini 75 de ani, ceremonia urmând să aibă loc la începutul lui februarie. Se va acorda o stea post-mortem, la 29 februarie, celui care a fost marele actor Ştefan Iordache).
În timpul Anului Caragiale, „Metropolis” îi va promova pe studenţii UNATC în cadrul aceluiaşi proiect din Piaţa Timpului: viitorii artişti vor prezenta spectacole în faţa pu­blicului, în Magazinul Cocor.

Exerciţiu de admiraţie
La Ploieşti, Teatrul „Toma Cara­giu” a pregătit un amplu program, care se va des­făşura pe parcursul zilei de 30 ia­nuarie. Va fi prezentată emisiunea filatelică „I.L. Caragiale – 160 de ani de la naştere” şi se va înmâna Pre­miul pentru cea mai re­pre­zen­tativă lucrare din expoziţia „Caragi­a­le în plastica contemporană”, după care va urma masa ro­tundă „Caragiale în permanentă ac­tu­a­litate”. Vor mai avea loc: spectacolul-lectură „Năpasta”, în regia lui Cristi Juncu; pre­zen­tarea ediţiei „Opere integrale I.L. Caragiale”, apărută sub egi­da Aca­demiei Române (coordonator acad. Eugen Simion); spectacolul de gală „O noapte furtunoasă la 10 ani de la premieră”, regia Lucian Sabados.
Un argument privind deschiderea astfel a Anului Caragiale ni l-a ofe­rit directorul Teatrului „Toma Cara­giu”, Lucian Sabados: „Visul nemărturisit al oricărui director român de teatru este programarea şi mai ales izbânda unui nou proiect Caragiale. Dar, într-o lume în care de la politică la şcoală, de la eco­no­mie la psihologie şi de la familie la so­cietate regăsim spiritul tutelar şi in­tuiţia strălucitoare a clarvăzătorului Caragiale, a-l înfăţişa şi a-l propu­ne în faţa unui public care respiră şi simte în cadenţa şi umoarea lui este mai mult decât o cutezanţă. Şi, chiar dacă noi românii avem păcatul de a trata cantitativist şi festivist până şi opera acestui genial observator şi fin analist al firii umane, uneori răspunderea artistică şi educaţională a unui director de teatru prevalează oricăror riscuri. Marea noastră şansă este că artistul Caragiale, ca orice mare creator, spune mai mult decât vrea să spună opera lui. Recursul la Caragiale este chiar recursul la autoanaliză, este curajul de a ne privi în oglinda neiertătoare a operei lui, şi noi ploieştenii, ca şi regăţenii, chiar suntem materialul de analiză predilect al «chirurgului» Caragiale. 2012 Anul Caragiale – un început de drum, sperăm cât mai generos artistic, în care Ploieştiul şi Prahova vor fi voci distincte în exerciţiul de admiraţie numit Dor de Caragiale”.
Patru zile cu I.L. Caragiale vor fi la Teatrul de Comedie, care găz­du­ieş­te între 28 şi 31 ianuarie patru producţii ale Teatrului Ariel din Râmnicu Vâlcea: „D-ale carnavalului”, regia Aurel Palade, „O noapte furtunoasă”, „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea” şi „O scrisoare pierdută”, toate trei fiind montate de Doina Migleczi.

0 "Capra cu trei iezi" de la Teatrul ACT, studiu gastronomic în varianta Dabija

articol aparut in Jurnalul National, scris de Maria Sarbu.

Nu titlul atrage atenţia, ci numele ce­lui care a realizat spectacolul, căci "Ca­pra cu trei iezi" după Ion Crean­gă, în regia lui Alexandru Dabija, producţie a Teatrului ACT, i-a făcut curioşi pe foarte mulţi de îndată ce s-a ştiut despre acest proiect. Basmul a fost montat pe scene ale teatrelor pentru copii; există desen animat şi variante audio cu acest text al povestitorului de la Humuleşti, însă Alexandru Dabija, cel care a pus în scenă şi alte texte ale lui Creangă, citindu-le altfel, dă o anumită semnificaţie poveştii "Capra cu trei iezi".
Intrând în sala de spectacol, te invadează miros de sarmale. Simţi acest studiu gastronomic. Spectacolul începe cu venirea la praznic a Cumătrului (actorul Andi Vasluianu), aşteptat de Mama (Emilia Dobrin) şi Fiul cel mic, Mihăiţă (Mihai Calotă). În scenă apar şi fantasmele celor doi fii dispăruţi – Costică (Constantin Drăgănescu) şi Florinel (Florin Dobrovici). Echipa e fantastică, concepţia interpretării scenice – excelentă. Ideea în­dru­mă­toare este cântecelul Caprei din poveste: "Trei iezi cucuieţi,/ Mamei uşa descuieţi!/ Că mama v-aduce vouă:/ Frunze-n buze,/ Lapte-n ţâţe,/ Drob de sare/ În spinare,/ Mălăieş/ În călcâieş,/ Smoc de flori/ Pe subsuori!".
La Act, povestea e actuală. Mama a ho­tă­­rât să-i potolească poftele naşului co­­piilor. Şi a gâtit de toate... Împreună cu cel mic. Fiii mai mari apar şi co­mentează. Le place şi lor planul mamei, ela­b­­o­rat minuţios împreună cu fratele mai mic. Mama îşi boceştie fiii: "Bă­ie­­ţii, mamii, băieţi!". Naşul stă în ca­pul mesei şi îi e gândul la bucate. Se vor­beşte despre sarmale – din ce sunt fă­­cute, în ce sunt înfăşurate, în ce sunt fierte; despre răcitura de cocoş; despre ciorba de găină, despre cârnaţi, despre varza murată, despre vin şi ţui­că, des­pre colivă... Toate sunt aduse pe rând pentru Naş. Este un chin pentru lacomul ucigaş. Îi plouă în gură când i se spun reţetele: bucatele sunt pre­parate după gustul Cumătrului, că ştie Cumătra ce îi place lui şi ce nu îi place.

Reconstituirea
Cruzimea cu care lupul din poveste îi ucide pe cei doi iezi este răsplătită aici tot cu ferocitate, dar una gastronomică. În spectacolul de la ACT este nemiloasă uciderea Cumătrului. El bea şi mănâncă mult. Mama şi Mihăiţă, îndureraţi, îi satisfac deci poftele pentru mâncare (carne fragedă de ied) şi băutură (sânge). Reconstituirea actului criminal din text este axat pe arta culinară. Comic şi dramatic este totul. Discuţiile între fraţii decedaţi şi cel rămas în viaţă, dar şi cele dintre Naş şi Mamă sunt hazlii, însă stoarse din psihologia adâncă a vendetei premeditate de Capra lui Creangă.
Naşul nu mai poate mânca toate sarmalele la care a muncit Mama. Nici cârnaţii, nici varza murată.
Dar ea i le bagă în gură, povestind ce grozăvie a văzut atunci când s-a întors acasă încărcată cu de toate pentru copiii ei. "Mai vrei sarmale? Dacă m-ai văzut singură şi cu o casă de copchii, crezi că poţi să-ţi baţi joc?" Şi Cumătrul înţelege că e prins în cursă. Strigă de durere şi măr­tu­riseşte diabolic: "Da, le-am retezat capetele, le-am băut sângele...".
Naşul aiurează: "De ce ai ochii aşa mari?". El rămâne întins pe masă. Răzbunarea e definitivă. La final, e reţeta colivei. Mama îi dă lui Mihăiţă să mănânce colivă, le dă şi spectatorilor. Vor şi cei doi fraţi mai mari, dar ei sunt "plecaţi". Făptaşul moare pe aceeaşi masă la care a stat ca să-şi po­tolească poftele. "Să fie primit", rosteşte la final Emilia Dobrin, căreia trebuie să-i mulţumim, deopotrivă şi celorlalţi actori, pentru interpretarea firească şi convingătoare. Iar bagheta regizorală a lui Dabija s-a dovedit a fi fermecată şi de această dată.

Alexandru Dabija şi psihologia răzbunării
În 2007, Alexandru Dabija monta la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ spectacolul "OO!", având la bază "Punguţa cu doi bani" a lui Creangă. Anul trecut aducea la rampă, la Teatrul ACT "Absolut", după "Ivan Turbincă" de acelaşi autor. Săptămâna trecută a finalizat încă o creaţie scenică după opera povestitorului din Humuleşti: "Capra cu trei iezi" (Un studiu gastrono­mic). Toate trei sunt senzaţionale. Înainte de premiera din 17 ianuarie, apreciatul regizor spunea: "După ce ne-am încercat puterile cu metafizica din Ivan Turbincă în spectacolul «Absolut!», ne avântăm acum în psihologia abisală a cruzimii şi răzbunării din «Capra cu trei iezi», iar studiul pe care îl propunem este în primul rând unul gastronomic, pentru că moartea este, «in­variabil», însoţită de haleală. Cei care rămân mănâncă pentru că trăiesc".