Articol aparut in Jurnalul National, scris de Maria Sarbu.
La Teatrul LUNI de la Green Hours am văzut, de curând, spectacolul „Noi4” al asociaţiei „Teatrul nu e o clădire”. Textul e scris de Lia Bugnar, iar regia aparţine Dorinei Chiriac. Amândouă joacă în această montare din distribuţia căreia mai fac parte Maria Obretin şi Ilinca Manolache. Mai există un nume pe afiş, cel al Adei Milea – autoarea muzicii.
În beciul Green-ului, arhiplin, spectatorii, majoritatea tineri, au fost cuceriţi, pentru că e un spectacol bun. Râzi, apoi meditezi. Deşi simplu, aşa cum e stilul Liei Bugnar, textul are profunzime, te copleşeşte. E cu de-ale vieţii, de-ale artiştilor, cu iubire şi trădare, cu mărturisiri şi dezamăgiri; e cu teatru în teatru...
Patru frumoase nebune din marele nostru oraş, care trăiesc pentru teatru şi prin teatru, fac ceea ce gândesc. Şi fac bine. Am întrebat-o pe Lia Bugnar cum a apărut „Noi4” şi ea ne-a spus: „Spectacolul s-a născut într-o bună zi când noi4 beam o cafea pe terasă la Green şi toată lumea ne întreba dacă repetăm ceva (la Green se repetă de multe ori la mese). Noi răspundeam că nu, doar bem o cafea.
După câteva ore, am decis, la despărţire, ca eu să merg acasă şi să scriu o piesă. Iar a doua zi să ne vedem în acelaşi loc şi când ne vor întreba oamenii dacă repetăm să spunem că da, repetăm. Aşa am făcut (...)”. Lia ne-a mai spus că „Teatrul nu e o clădire” e asociaţia lor, născută o dată cu această piesă şi spectacolele create cu „Teatrul nu e o cladire” nu aparţin de un loc, ci se joacă oriunde.
Frumoasă prietenia între „cele4”. Nu s-au gândit la bani. Au lucrat destule spectacole şi fără bani. Se spune că Voicu (Rădescu), cel care a dat naştere Teatrului LUNI şi care produce spectacole aproape fără bani, le-a dat ceva bani pentru „Noi4”, jucat de câteva ori în pivniţa din Calea Victoriei. E şi el un frumos nebun al Bucureştiului...
De la începutul toamnei 2011, când a avut loc prima reprezentaţie, spectacolul a fost jucat în mai multe locuri. Au ajuns cu el şi la „Şarpele roz”, dar şi la Buzău. L-au prezentat o dată, în octombrie, şi în scop caritabil..., tot la LUNI. Lia invita publicul atunci, scriind pe Facebook: „Un capăt de viaţă. Sau un început. De data asta chiar avem nevoie de voi (...). N-ar fi un capăt de ţară, dacă nu ar fi sala plină; s-a mai întâmplat şi doare, dar scapi. Însă ar putea fi un capăt de viaţă de data asta. Vă spuneam că teatrul nu e o clădire, însă în mod sigur teatrul e actorul care îl face.
Duminică (9 octombrie – n.r.) jucăm pentru actorul Mircea Anca. Are leucemie. Un om tânăr şi talentat, şi bun, care ar putea să mai trăiască sau nu. E într-un spital dintr-o ţară şi nu-i ajung banii să-şi mai cumpere câţiva ani din viaţă. N-aş fi crezut că sintagma «time is money» poate fi adevărată şi în sensul ăsta atât de crud (...)”.
A fost public şi atunci, la „Noi4”. Să nu rataţi acest spectacol. E despre... de-ale vieţii... noastre.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu