Articol aparut in ziarul Adevarul, scris de Monica Andronescu
Foto: Petrică Tănase. Victor Rebengiuc şi Vlad Ivanov, în spectacolul „Ivanov“, imagine din repetiţi.
După o minivacanţă, teatrele îşi reîncep
activitatea în forţă, programând cele mai importante dintre spectacolele
anului trecut sau primele premiere ale lui 2012.
După ce, chiar
în primele zile ale lui ianuarie, Teatrul Naţional din Bucureşti (TNB) a
organizat o ministagiune pentru familie cu cele mai frumoase şi mai
îndrăgite comedii, în această săptămână vor putea fi văzute ultimele
două premiere din 2011, „Vizita bătrânei doamne", la Sala Mare, în regia
bulgarului Alexander Morfov, şi „Omul cu mârţoaga", la Sala Amfiteatru,
în regia Ancăi Bradu.
Timp de trei zile, pe 13, 14 şi 15 ianuarie, în paralel la cele două săli, se joacă ambele spectacole, „Vizita bătrânei doamne", avându-i în distribuţie pe Maia Morgenstern şi pe Mircea Rusu, iar „Omul cu mârţoaga" pe Monica Davidescu şi Ioan Andrei Ionescu. O dramă cu multe implicaţii, în care vinovăţia se plăteşte cu viaţa, iar moartea poate fi cumpărată cu bani, alături de o comedie românescă, prea rar pusă în scenă, acestea sunt propunerile TNB din această săptămână. La Teatrul Bulandra pot fi văzute în zilele următoare tot două succese ale anului trecut, „Ivanov", în regia lui Andrei Şerban, şi „Îngropaţi-mă pe după plintă", în regia lui Yuri Kordonskyi.
Cea mai recentă premieră românească a regizorului rus, „Ultima zi a tinereţii", pusă în scenă la Teatrul „Radu Stanca" din Sibiu, este programată tot la acest sfârşit de săptămână, pe 13 şi 15 ianuarie, avându-i în distribuţie pe Marian Râlea şi Ofelia Popii. Tot la Sibiu, pe data de 12 ianuarie va avea loc şi premiera spectacolului „Eden", în regia lui Cristi Juncu.
Programul lunii ianuarie se deschide la Teatrul Metropolis cu o premieră absolută în România, mult aşteptatul spectacol în serial „Îngeri în America", pus în scenă de Victor Ioan Frunză. Este pentru prima dată când pe o scenă românească se joacă integral textul lui Tony Kushner, regizorul construindu-l ca un diptic teatral, ce va fi reprezentat în două seri consecutive: partea I, „Sfârşitul lumii e aproape", pe 14 ianuarie, şi partea a II-a „Peres-troika", pe 15 ianuarie, ambele avându-i în rolurile principale pe George Ivaşcu, Virginia Mirea, George Costin şi Sorin Miron. După „Îngeri în America", la Metropolis puteţi vedea cea mai recentă montare a lui Horaţiu Mălăele, „Lautrec la bordel", o poveste fascinantă mai ales la nivel vizual, despre viaţa unuia dintre cei mai interesanţi pictori ai lumii.
Printre surprizele acestui început de an, se numără şi cea de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, unde se află pe final de repetiţii „Hedda Gabler", spectacolul urmând să aibă premiera pe 20 ianuarie, o nouă producţie în regia lui Andrei Şerban, cu Imola Kezdi în rolul titular, regizorul având în acest moment în repertoriul teatrului clujean încă două spectacole, apreciate de public şi de critica de specialitate, „Unchiul Vanea" şi „Strigăte şi şoapte", ambele programate, de asemenea, în luna ianuarie.
Nu rataţi în această săptămână!
- Miercuri, 11 ianuarie, şi vineri, 13 ianuarie, ora 18.30, Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu", „Ivanov", regia Andrei Şerban
- Joi, 12 ianuarie, şi sâmbătă, 14 ianuarie, ora 18.30, Teatrul Bulandra, Sala „Liviu Ciulei", „Îngropaţi-mă pe după plintă", regia Yuri Kordonskyi (foto)
- Vineri, 13 ianuarie, şi duminică, 15 ianuarie, ora 19.00, Teatrul „Radu Stanca" din Sibiu, „Ultima zi a tinereţii", regia Yuri Kordonskyi
- Sâmbătă, 14 ianuarie, şi duminică, 15 ianuarie, ora 19.00, Teatrul Metropolis, „Îngeri în America" (partea I şi partea a II-a), regia Victor Ioan Frunză
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu