0 Isadora şi Esenin dansează

Articol aparut in Adevarul, scris de Monica Andronescu. 

Maia Morgenstern şi Mihai Smarandache aduc, în premieră, pe 8 şi 9 februarie, pe scena de la Teatrul Odeon, tulburătoarea poveste a dansatoarei Isadora Duncan.

„Când Isadora dansa" este premiera cu care Teatrul Odeon din Bucureşti începe anul 2012, aducându-i pe scenă, în regia lui Răzvan Mazilu, pe Maia Morgenstern şi Mihai Smarandache. Pe 8 şi 9 februarie, cunoscuta piesă „Când Isadora dansa" a lui Martin Sherman se va juca pentru prima dată  la Sala Majestic a Teatrului Odeon din Bucureşti. Important dramaturg şi scenarist american, Martin Sherman a devenit celebru odată cu nominalizarea la Premiul Pulitzer şi, mai ales, când a primit, în 1979, Premiul Tony pentru piesa „Bent".

Poezia şi dansul, iubire devoratoare

După ce, în 2009, Răzvan Mazilu a pus în scenă acelaşi text la Teatrul Meli din Atena, cunoscutul dansator şi coregraf propune acum o variantă a piesei lui Sherman şi pe o scenă românească. Textul spune povestea deopotrivă emoţionantă şi amuzantă, a Isadorei Duncan, care în anul 1923, se afla la Paris, falită şi fără casă, prinsă într-o căsătorie tumultuoasă cu poetul rus Serghei Esenin, dar convinsă în continuare că poate oferi frumuseţe omenirii prin dans. Pasiunea devoratoare a lui Serghei şi a Isadorei, un joc în care doi artişti celebri s-au lăsat furaţi şi chinuiţi de ei înşişi, este firul pe care se bazează montarea de la Odeon.

Dansatoarea care a schimbat regulile în lumea baletului clasic, fapt pentru care a fost blamată şi a părăsit America, stabilindu-se în Europa, este considerată o precursoare a dansului modern. Ea a uimit la acel moment, în primele decenii ale secolului XX, prin nonconformismul ei. Piesa lui Martin Sherman urmăreşte o perioadă din ultimii ani de viaţă ai artistei, surprinzând felul în care dragostea distrugătoare dintre cei doi o face să fie din start sortită eşecului.
Din distribuţia spectacolului, alături de Maia Morgenstern şi Mihai Smarandache, mai fac parte Rodica Mandache, Oana Ştefănescu şi Mircea Constantinescu, iar decorul este semnat de Mihai Păcurar.

0 „Carmina Burana”, varianta Căciuleanu

articol aparut in Jurnalul National, scris de Maria Sarbu. 
Teatrul Naţional din Târgu-Mureş prezintă la 17 februarie premiera spectacolului de teatru coregrafic „Carmina Burana”, realizat de Gigi Căciuleanu. Distribuţia este formată din aproape 40 de actori ai celor două secţii, română şi maghiară, ale Naţionalului şi din studenţi de la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş. Scenografia este semnată de Alina Herescu. Căciuleanu spune că această montare de teatru coregrafic este invers a ceea ce se numeşte teatru dans.
„Dacă teatrul dans, cel care e foarte cunoscut, înseamnă actorie facută cu dansatori, eu procedez invers. Fac dans cu actori”, spune Gigi Căciuleanu. Cunoscutul dansator şi coregraf a afirmat că a lucrat cu actori încă de la începuturile carierei sale, atunci când Liviu Ciulei l-a invitat la „Bulandra”, în 1970, să facă mişcarea scenică la memorabilul spectacol „Leonce şi Lena”, cu Irina Petrescu şi Ion Caramitru protagonişti.

0 Monologuri franceze emoţionante, la Odeon

Articol aparut in Adevarul, scris de Ana Maria Onisei. 

Piesa lirică „La voix humaine“/„Vocea umană“, după Jean Cocteau, producţie a Teatrului "Louis-Jouvet“ din Paris, se va juca pe scena bucureşteană sâmbătă şi duminică, de la ora 19.00.

Piesa lirică „La voix humaine" de Francis Poulenc pe textul lui Jean Cocteau, regizată de Vincent Vittoz, propune publicului trei texte ale lui Cocteau: „La dame de Monte Carlo", „Lis ton journal" (extras din „Le Bel Indifférent") şi „La voix humaine".

Spectacolul, un contrapunct între voce şi pian, îi are ca interpreţi pe mezzosoprana Stéphanie d'Oustrac şi pe pianistul Pascal Jourdan şi este prezentat la Bucureşti de Ambasada Franţei şi Institutul Francez împreună cu Teatrul Odeon.
Cocteau dorea să şocheze elita
„La voix humaine" sună ca o „operă telefonică", aşa cum remarca un critic de la BBC, e „un monolog cu o putere emoţională mai puternică decât orice altă piesă într-o montare grandioasă".
În piesă, trei femei ajung să aibă unul şi acelaşi destin: femeia-îndrăgostită şi părăsită, care luptă din toate puterile împotriva absenţei persoanei iubite. Spaţiul în care se petrec monologurile e unul închis, al intimităţii. Ultimele replici din „La voix humaine" sunt spusele femeii, la telefon, către fostul iubit: „Am firul în jurul gâtului. Am vocea ta în jurul gâtului... Sunt curajoasă. Grăbeşte-te. Hai. Închide!". Scrisă de Jean Cocteau în 1928, „La voix humaine" a fost adaptată pentru operă de compozitorul Francis Poulenc, în 1958. Prima reprezentaţie pe scenă a avut loc în 1959. Spectacolul a durat 40 de minute. Cocteau voia să şocheze elita printr-un „scandal de banalitate": povestea unei despărţiri prin telefon.

Astfel, rolul unic din „La voix humaine" revine unei femei tinere şi elegante, nu unei amante mai în vârstă abandonate pentru una mai tânără. Cruzimea piesei vine tocmai din aceasta, din ceea ce Cocteau voia să sublinieze ca fiind arbitrarul rupturii: un scandal de banalitate. La rândul lui, Poulenc a vrut să creeze un spectacol „înspăimântător şi ultrasensibil, care să îngrozească la fel de bine în momentele de calm, cât şi în cele de agitaţie".
Program
La voix humaine („La dame de Monte Carlo", „Lis ton journal", „La voix humaine")
Teatrul Odeon, Sala Majestic
Sâmbătă 4, duminică 5 februarie, ora 19.00
Durata: aprox. 1 h 20'
Preţ bilete: 31,80 lei cat I, 15,90 lei cat II.

0 Dracula a ajuns în teatru prin ”Intrarea de urgenţă”

Graz. Migraţia a fost tema unui festival internaţional de teatru la care a participat şi Teatrul Maghiar din Cluj

Articol aparut in Romania Libera, scris de Claudiu Groza, corespondenta de la Graz.

Şase teatre din Europa şi Israel au demarat acum mai bine de doi un proiect dramatic foarte aparte, care viza transpunerea în formule artistice a uneia din cele mai spinoase probleme ale umanităţii, astăzi: migraţia. Intitulat "Emergency Entrance", adică "Intrare de urgenţă", în contrast cu binecunoscuta "ieşire de urgenţă" din toate spaţiile publice, proiectul a fost finalizat printr-un festival internaţional, derulat la Graz între 26 şi 29 ianuarie, la care au participat cele şase teatre partenere. Acestea sunt Teatrul Habima din Tel Aviv, Teatrul Garibaldi din Palermo, Teatrul Naţional din Praga, Teatrul Naţional din Atena, Shauspielhaus din Graz - organizatorii festivalului - şi Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

Un spectacol de docu-ficţiune

Actorii clujeni au luat parte la festival cu un spectacol de docu-ficţiune, "Draculatura sau proiectul Brand Stroker", în regia lui Robert Lakatos, cunoscut regizor de film, care debutează în teatru prin această producţie. Montarea a fost prezentată în premieră în septembrie anul trecut, pe un scenariu al lui Robert Lakatos şi Cecilia Felmeri, în care secvenţe de film documentar - unele ridicole, altele atroce - sunt reconfigurate ficţional pe scena de teatru. "Draculatura" sondează proiecţia la nivel individual a mitului lui Dracula/Vlad Ţepeş, dar şi raportarea indivizilor la Eldorado-ul vest-european, reprezentat fie de fondurile europene, fie de ajutorul financiar oferit familiei de imigranţii care lucrează "afară", în Italia, în acest caz.

Un director de casă de cultură care vrea să ridice un monument în cinstea lui Dracula, care "n-a fost vampir", familia acestuia, un misterios "samsar" de fonduri europene şi un asigurator veros venit să-l despăgubească pe tatăl unei fete moarte într-un accident în Italia sunt personajele acestui spectacol inspirat de personaje reale, dar proiectat într-o ficţiune cvasi-grotescă pe scena de teatru. "Draculatura", în care joacă actorii Áron Dimény, Júlia Laczó, Csongor Köllő, Levente Molnár, Kati Panek, Loránd Farkas şi Enikő Györgyjakab, a fost jucat de două ori la Graz, cu un public de câteva sute de persoane, profesionişti ai teatrului, dar şi spectatori obişnuiţi. Discuţiile care au urmat celei de-a doua reprezentaţii au abordat nu doar maniera în care a fost construit spectacolul şi forţa clişeelor în mentalul colectiv, ci şi aspecte... geografice, unii spectatori fiind interesaţi de Cluj, România şi teatrul de limbă maghiară din Ardeal, subiecte despre care nu aveau prea multe informaţii.
Imigranţi şi minoritari

Toate cele şase producţii prezentate la Festivalul "Emergency Entrance" au fost semnificative pentru tema proiectului şi au probat o unitate artistică remarcabilă, deşi au fost construite în registre diferite, de la cel parodic la cel emoţional ori fantastic. "Olga cea invizibilă" (Teatrul din Atena) a tratat traficul de persoane, "Oamenii din barcă" (Teatrul din Graz) - migraţia maghrebiană spre sudul Europei, "Ţara promisă" (Teatrul din Tel Aviv) - pe cea a africanilor din sudul continentului spre Israel, "Vecinul meu, duşmanul meu" (Teatrul din Praga) a sondat raporturile majorităţii cu minoritatea, cea romă, în acest caz. Un subiect de interes pentru noi a avut "Cui i-e frică de o menajeră?", producţia Teatrului din Palermo, în care eroi au fost doi imigranţi români ce lucrau în travesti, ca menajere, în casa unei italience pe care voiau s-o jefuiască. Spectacolul se încheie în cheie fantasmatică, dar interesantă a fost maniera de interacţiune a celor doi români, unul decis să-şi ia viaţa de la capăt în Italia, celălalt visând mereu să se întoarcă acasă.

Festivalul "Emergency Entrance" este un proiect de teatru social, formulă artistică din ce în ce mai prezentă pe scenele lumii. Proiectul internaţional a fost finanţat prin fondul cultural al Uniunii Europene şi realizat de cele şase teatre participante alături de Uniunea Teatrelor din Europa, din care face parte şi Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

0 Caragiale pe limba lui Căciuleanu

Un interviu cu marele coregraf despre viitoarea creaţie „D’ale noastre” de la TNB.

Articol  aparut in Jurnalul National, scris de Maria Sarbu. 

Jurnalul Naţional: Domnule Căciuleanu, veţi crea un spectacol Caragiale, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în acest an, când se marchează centenarul morţii marelui dramaturg român, dar şi 160 de ani de la naşterea lui. Ce reprezintă acest proiect?
Gigi Căciuleanu: Spectacolul se va numi „D’ale noastre”. Este un titlu inventat de Dan Mastacan, căci cu el am gândit şi acest concept scenic. Scenografia va fi realizată de o altă complice a mea, de la spectacolul  „OuiBaDa”, Corina Grămoşteanu. Trupa implicată se numeşte „Compania Gigi Căciuleanu/ România”, al carei producător este Valerian Mareş – „Art Production”, şi va fi esenţialmente constituită din actorii/ dansatorii – hai să le spun „mişcă­torii” – din „OuiBaDa”.

• În ce cheie va fi lucrat „D’ale noastre”?
În cheia a ceea ce eu numesc „Teatru coregrafic”, adică teatru scris şi făptuit pe limba mea coregrafică atât în sensul interpretării, cât şi în cel al compoziţiei şi unde actorii trebuie să devină dansatori, adică să gândească şi să acţioneze în termeni coregrafici, spre deosebire de fai­mosul şi foarte răspânditul „dans-theatre” (Tanzteater), în care dansatorii devin actori şi acţionează şi gândesc în termeni teatrali.

• Am văzut acel extraordinar spectacol de dans, pe care l-aţi realizat cu Baletul Naţional din Chile pe poezia lui Pablo Neruda şi care mi-a plăcut foarte mult. De aceea vă întreb: veţi folosi în spectacolul de la TNB text caragialian?
Vă mulţumesc mult pentru aprecierea spectacolului meu nerudian. „Carne de Văzduh” este un spectacol în care dragostea pentru universul unui poet – în cazul acela Pablo Neruda – mi-a fost mobil şi călăuză. O pasiune de aceeaşi natură pentru Caragiale mă instigă să întreprind acest „D’ale noastre”, pe care îl am în minte, am impresia, dintotdeauna. Ion Caramitru (directorul Teatrului Naţional – n.r.) mi-a dat recent, în mod cu totul neaşteptat, această ocazie şi voi încerca să pro­fit de ea cu toată bucuria. De mult am visat acest spectacol. I l-am propus lui Ion Caramitru care, acceptându-l, mi-a spus: „Da, un Caragiale pe limba ta!...”.
În „D’ale noastre” mişcarea va fi atât „eroul principal”, cât şi „limba” folosită. Prin urmare, îmi propun să nu folosesc texte propriu-zise. Chiar dacă ele, bineînţeles, fi-vor mai mult decât prezente ca sub-texte. Sau să le spunem mai bine supra-texte? În orice caz pre-texte, puncte de pornire, pentru a intenta o explorare cu ajutorul mişcării fie şi numai al unei infime părţi ale acelui univers al disecării speţei omeneşti proprii lui Caragiale. Un Caragiale revizitat în ziua de azi în care absurdul ionescian a devenit logică coti­diană. Un spectacol în care mi-am propus să explorez această lume a noastră, cea de toate zilele, plină cu „de-ale noastre”. Nu numai cele ro­mâ­neşti ci, în general, cu cele „de-ale noastre” – omeneşti.

• Dar pe ce texte vă bazaţi?
Poate textul meu de prezentare să răspundă la întrebările dumnea­voastră: Cât de goi ne simţim, aşa, zvârliţi în „noaptea furtunoasă” a acelor nimicitoare nimicuri „d’ale carnavalului” cotidian. Fiecăruia dintre noi, la un moment sau un altul, ne-a fost să dăm peste vre(„o) scrisoare pierdută” pecetluind a cuiva pierzanie. Sau, poate şi mai des, fost-am acel cineva care cu disperare o caută. Duşi de un frenetic „lanţ al slăbiciunilor”, călcându-ne în picioare unii pe alţii, fără milă, permanent şi reciproc. Nefiind cu toţii altceva decât omul omului „năpastă”.

• Frumos... Când veţi începe lucrul la spectacol şi când va fi prezentat publicului?
Lucrul la concept şi la limbajul coregrafic l-am început demult. Lucrul fizic, cu „mişcătorii”, va începe la începutul lunii mai şi premiera va fi pe la mijlocul lui iunie.

• Cum este Caragiale în viziunea unui coregraf şi dansator, care a pătruns în profunzimea multor universuri literare şi muzicale o dată cu crearea spectacolelor de teatru coregrafic? Îi puteţi găsi un corespondent într-o literatură a lumii?
Caragiale este unic, mai ales, după părerea mea, datorită limbajului specific umano-românesc pe care îl foloseşte, pe lângă genialitatea dramaturgiei sale atât de prezente, şi în Momente sau Schiţe. Poate de aceea este imposibil de tradus într-o altă limbă vorbită. Pare, deci, paradoxal să încerci un CARAGIALE fără cuvinte. Chiar şi numele „Mitică” este greu de tradus. Dar cât de pasionant e în acelaşi timp de a încerca să redai prin mişcare sintagme absurde, ca de exemplu „Curat murdar” sau „Zoe, Zoe fii bărbată” şi atâtea multe altele, care au intrat deja în limbajul cotidian al tuturor vorbitorilor de limbă română. Ceea ce mă interesează în a mea „traducere” în mişcare ar fi tocmai Universalitatea caragialească a speţei umane.

• Spectacolele care poartă semnă­tura dumneavoastră au avut întotdeauna mare succes în România, ultima creaţie pe care aţi adus-o fiind „Noche Bach” prezentată de „El Banch” la Festivalul Enescu, anul trecut. Ce alt spectacol aţi dori să arătaţi publicului român?
Pentru că mă întrebaţi, vă spun visul meu. Mi-aş dori din suflet să pot avea ocazia de a arăta publicului românesc în mod permanent, nu sporadic – poate în cadrul creării în România a unui teatru de repertoriu Gigi Căciuleanu (ca de exemplu Picolo Teatro din Milano) –, spectacole ca „Piaza Italia”, „Oskolki”, „Mozartisssimo”, „No man’s land”, „Valparaiso Vals”, „Paris – Santiago”, „Cuerpos”, „Gente” şi alte câteva, pe care le-am tot arătat pe unde am fost, dar unele dintre ele nicicând în România.

• La ce lucraţi în prezent, ce proiecte aveţi?
Acum lucrez la Târgu-Mureş un spectacol tot de teatru coregrafic pe muzica şi textele (în latină) ale celebrei „Carmina Burana” de Carl Orff. Am întâlnit aici oameni deosebit de talentaţi şi interesaţi de a lucra cu mine „altfel” şi pe un „altfel” de sistem decât cel cu care erau obişnuiţi, un sistem care îmi este propriu. Vor fi aproape 40 de interpreţi din secţiile română şi maghiară ale Teatrului Naţional din Tg. Mureş, dar şi de la Facultatea de Teatru. Am văzut aici câteva piese minunate, printre care şi „Căsătoria” de Gogol într-o regie mi­nunată, cu actriţe şi actori într-adevăr mari. (...)  Premiera cu spectacolul „Carmina Burana” va avea loc pe 17 februarie.

0 Marin Moraru – 75 de ani

articol aparut in Jurnalul National, scris de Maria Sarbu.

Ne este foarte dor de Marin Moraru pe scenă, căci nu mai apare în spectacole. Mărturiseam de curând cititorilor bucuria că va juca, alături de Mariana Mihuţ, în „Conu’ Leonida faţă cu reacţiunea” de Caragiale, în viitorul spectacol al lui Silviu Purcărete de la Teatrul Naţional Bucureşti. Dar nu, nu a mai vrut sau nu a mai putut... Deoarece filmează mult pentru seriale tv. E alegerea artistului, a marelui artist, care astăzi împlineşte 75 de ani. Oricum, indife­rent de ce joacă, spectatorul de astăzi are satisfacţia sufletească de a-l vedea pe minunatul actor în activitate. E o bucurie imensă, iar în această zi din plină iarnă îi întoarcem din căldura inimilor noastre pe care el ne-a dat-o cu fiecare rol din teatru, film, televiziune sau radio. Vrem să-l ştim sănătos şi că este în continuare cu gândul la publicul său. Timp de peste 50 de ani a slujit cu credinţă arta. Din 1961, când a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, a jucat la Teatrul Tineretului din Bucureşti, la Teatrul de Comedie, la „Bulandra”, la Naţionalul bucu­reş­tean. A făcut şi vreo 30 de filme de succes. Personajele pe care le-a reali­zat în nenumăratele creaţii teatrale sau cinematografice reprezintă un tezaur al culturii române. La mulţi ani, Marin Moraru!

0 Povestea lui Emil Hossu: de la copilăria într-un lăgar din Germania la viaţa de actor de succes în România

Articol aparut in Romania Libera.

Actorul Emil Hossu, care a decedat miercuri seară, la vârsta de 70 de ani, şi-a dedicat viaţa filmului şi teatrului românesc, fiind iubit de public în special datorită simţului fin al umorului şi modestiei sale, scrie Mediafax.
Emil Hossu s-a născut pe 24 noiembrie 1941, la Ocna Sibiului, dar declara presei "Sunt maramureşean după mamă, sălăjean după tată, dar stau în Bucureşti de foarte multă vreme".
Întrucât tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945, toată familia sa a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinţii s-au întors in România. Casa, o fabrică de aţă şi maşina le fuseseră confiscate. În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui Emil Hossu a fost trimis la muncă forţată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a revenit după 6 luni. La numai 17 ani, Emil Hossu şi-a pierdut tatăl, bolnav de cancer.
Pentru că nu avea "origine sănătoasă", Emil Hossu a reuşit să intre la Academia de Teatru şi Film abia din a treia încercare.

Actorul Emil Hossu, care a decedat miercuri seară, la vârsta de 70 de ani, şi-a dedicat viaţa filmului şi teatrului românesc, fiind iubit de public în special datorită simţului fin al umorului şi modestiei sale, scrie Mediafax.
Emil Hossu s-a născut pe 24 noiembrie 1941, la Ocna Sibiului, dar declara presei "Sunt maramureşean după mamă, sălăjean după tată, dar stau în Bucureşti de foarte multă vreme".
Întrucât tatăl său era diplomat, pe 23 august 1945, toată familia sa a fost deportată într-un lagăr în Germania, unde a rămas timp de an şi trei luni. După ce au scăpat din lagăr, părinţii s-au întors in România. Casa, o fabrică de aţă şi maşina le fuseseră confiscate. În 1948, pentru că fusese diplomat în perioada lui Ion Antonescu, tatăl lui Emil Hossu a fost trimis la muncă forţată la Canalul Dunăre-Marea Neagră, de unde a revenit după 6 luni. La numai 17 ani, Emil Hossu şi-a pierdut tatăl, bolnav de cancer.
Pentru că nu avea "origine sănătoasă", Emil Hossu a reuşit să intre la Academia de Teatru şi Film abia din a treia încercare.


Erou nu numai pe scenă
În 1986, actorul Emil Hossu se afla într-o navă Tarom, care a luat foc pe aeroportul din Cluj. Trei oameni au decedat atunci, în flăcări.
Stewardesa Aurelia Grigore, care se afla la bordul navei AN 24, care aparţinea companiei Tarom, a declarat, pentru Libertatea, că Emil Hossu a ajutat la salvarea pasagerilor.
„Părea o aterizare obişnuită. Doar că, în faza finală când piloţii au atins cu jamba faţă pista ceva s-a întâmplat. Roata şi tot dispozitivul hidraulic au străpuns cabina piloţilor. Avionul a ieşit de pe pistă în flăcări. Se aprinsese lichidul hidraulic. Mecanicul de bord a fost strivit iar piloţii au murit şi ei. Unul sufocat al doilea la spital cu arsuri grave.
Când s-a oprit avionul, în cabină s-a instalat panica. Oamenii urlau şi vroiau să iasă. Am deschis uşa din spate şi am început evacuarea de urgenţă. Atunci am observat că unul dintre pasageri nu fugise, aşa cum făceau ceilalţi. Rămăsese lângă mine, şi foarte calm îi ajuta pe ceilalţi să coboare şi le spunea încotro să o ia. A fost un moment special. Era chiar actorul Emil Hossu. În afară de cele trei victime nimeni nu a avut de suferit ceva. Am aflat că s-a stins. Îmi pare nespus de rău. A fost un erou în acea zi. Nu o să-l uit niciodată. Dumnezeu să-l odihnească! Condoleanţe familiei", a declarat Aurelia Grigore.



De la teatru radiofonic, la teatru şi film
Emil Hossu este cunoscut în special datorită carierei sale cinematografice, însă primele sale roluri retribuite au fost la teatrul radiofonic. De asemenea, el a fost actor al Teatrului Nottara din Bucureşti.
Printre filmele în care a jucat Emil Hossu se numără: "Triunghiul Morţii (1999), "Une mère comme on n'en fait plus" (1997), "Punctul zero" (1996), "Straniul paradis" (1995), "Cel mai iubit dintre pamânteni" (1993), "Liceenii în alertă" (1993), "Oglinda" (1993), "Balanţa" (1992), "Harababura" (1990), "Un Studio în căutarea unei vedete" (1988), "Să-ţi vorbesc despre mine" (1987), "Cale liberă" (1986), "Totul se plăteşte" (1986), "Noi, cei din linia întâi" (1985), "Secretul lui Nemesis" (1985), "Vara sentimentală" (1985), "Eroii n-au vârstă" (1984), "Secretul lui Bachus" (1984), "Sosesc păsările călătoare" (1984), "Convoiul" (1981), "Bună seara, Irina" (1980), "Iarna bobocilor" (1977), "Regăsirea" (1977), "Toamna bobocilor" (1975), "Aventurile lui Babuşcă" (1973), "Simpaticul domn R" (1969) etc.
El a fost cunoscut şi pentru rolurile din spectacole de teatru, printre care se numără: "Aniversarea", "Blocaţi în dormitor", "Capul de Răţoi", "Clipe de viaţă", "De trei ori dragoste", "Doamna nevăzută", "Doi pe o bancă", "În piaţa Vladimir", "Miciuna din mine", "Nu vorbiţi cu actorii", "O familie trăznită", "Omul cu mârţoaga", "Omul hazardului", "Special sânge". De asemenea, Emil Hossu a jucat în numeroase spectacole de teatru radiofonic.




Actorul Emil Hossu a decedat miercuri seară, medicii SMURD neputând să-l resusciteze după intrarea în stop cardio-respirator. Echipajul SMURD a fost solicitat la Teatrul Nottara din Bucureşti în jurul orei 18.30. Coordonatorul SMURD Bucureşti, medicul Bogdan Opriţa, a spus că medicii au fost chemaţi pentru că actorul Emil Hossu a leşinat, nemaifiind conştient. Medicii l-au găsit pe actor în stop cardio-respirator şi au început manevrele de resuscitare, care însă nu au reuşit.