vineri, 3 februarie 2012

0
Dracula a ajuns în teatru prin ”Intrarea de urgenţă”


Graz. Migraţia a fost tema unui festival internaţional de teatru la care a participat şi Teatrul Maghiar din Cluj
Articol aparut in Romania Libera, scris de Claudiu Groza, corespondenta de la Graz.
Şase teatre din Europa şi Israel au demarat acum mai bine de doi un proiect dramatic foarte aparte, care viza transpunerea în formule artistice a uneia din cele mai spinoase probleme ale umanităţii, astăzi: migraţia. Intitulat "Emergency Entrance", adică "Intrare de urgenţă", în contrast cu binecunoscuta "ieşire de urgenţă" din toate spaţiile publice, proiectul a fost finalizat printr-un festival internaţional, derulat la Graz între 26 şi 29 ianuarie, la care au participat cele şase teatre partenere. Acestea sunt Teatrul Habima din Tel Aviv, Teatrul Garibaldi din Palermo, Teatrul Naţional din Praga, Teatrul Naţional din Atena, Shauspielhaus din Graz - organizatorii festivalului - şi Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

Un spectacol de docu-ficţiune

Actorii clujeni au luat parte la festival cu un spectacol de docu-ficţiune, "Draculatura sau proiectul Brand Stroker", în regia lui Robert Lakatos, cunoscut regizor de film, care debutează în teatru prin această producţie. Montarea a fost prezentată în premieră în septembrie anul trecut, pe un scenariu al lui Robert Lakatos şi Cecilia Felmeri, în care secvenţe de film documentar - unele ridicole, altele atroce - sunt reconfigurate ficţional pe scena de teatru. "Draculatura" sondează proiecţia la nivel individual a mitului lui Dracula/Vlad Ţepeş, dar şi raportarea indivizilor la Eldorado-ul vest-european, reprezentat fie de fondurile europene, fie de ajutorul financiar oferit familiei de imigranţii care lucrează "afară", în Italia, în acest caz.

Un director de casă de cultură care vrea să ridice un monument în cinstea lui Dracula, care "n-a fost vampir", familia acestuia, un misterios "samsar" de fonduri europene şi un asigurator veros venit să-l despăgubească pe tatăl unei fete moarte într-un accident în Italia sunt personajele acestui spectacol inspirat de personaje reale, dar proiectat într-o ficţiune cvasi-grotescă pe scena de teatru. "Draculatura", în care joacă actorii Áron Dimény, Júlia Laczó, Csongor Köllő, Levente Molnár, Kati Panek, Loránd Farkas şi Enikő Györgyjakab, a fost jucat de două ori la Graz, cu un public de câteva sute de persoane, profesionişti ai teatrului, dar şi spectatori obişnuiţi. Discuţiile care au urmat celei de-a doua reprezentaţii au abordat nu doar maniera în care a fost construit spectacolul şi forţa clişeelor în mentalul colectiv, ci şi aspecte... geografice, unii spectatori fiind interesaţi de Cluj, România şi teatrul de limbă maghiară din Ardeal, subiecte despre care nu aveau prea multe informaţii.
Imigranţi şi minoritari

Toate cele şase producţii prezentate la Festivalul "Emergency Entrance" au fost semnificative pentru tema proiectului şi au probat o unitate artistică remarcabilă, deşi au fost construite în registre diferite, de la cel parodic la cel emoţional ori fantastic. "Olga cea invizibilă" (Teatrul din Atena) a tratat traficul de persoane, "Oamenii din barcă" (Teatrul din Graz) - migraţia maghrebiană spre sudul Europei, "Ţara promisă" (Teatrul din Tel Aviv) - pe cea a africanilor din sudul continentului spre Israel, "Vecinul meu, duşmanul meu" (Teatrul din Praga) a sondat raporturile majorităţii cu minoritatea, cea romă, în acest caz. Un subiect de interes pentru noi a avut "Cui i-e frică de o menajeră?", producţia Teatrului din Palermo, în care eroi au fost doi imigranţi români ce lucrau în travesti, ca menajere, în casa unei italience pe care voiau s-o jefuiască. Spectacolul se încheie în cheie fantasmatică, dar interesantă a fost maniera de interacţiune a celor doi români, unul decis să-şi ia viaţa de la capăt în Italia, celălalt visând mereu să se întoarcă acasă.

Festivalul "Emergency Entrance" este un proiect de teatru social, formulă artistică din ce în ce mai prezentă pe scenele lumii. Proiectul internaţional a fost finanţat prin fondul cultural al Uniunii Europene şi realizat de cele şase teatre participante alături de Uniunea Teatrelor din Europa, din care face parte şi Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Teatrul romanesc, un spectacol fara sfarsit | © 2012 by DheTemplate.com